septembrie 07, 2016

KULTURALNY




Astăzi am trăit unul din șocurile vieții mele, precum și una din marile bucurii  astăzi mi-am adus aminte, cu regret, cuvântul polonez „kulturalny” – care înseamnă „politicos” – semn că politețea e apanajul culturii, printre altele. Șocul a fost să văd că reprezentanți de va(r)ză ai intelectualimii românești (nu toată, dar câteva așa-zise vârfuri!) sunt din mucava, că acolo unde nu se poate trece granița dintre turnul de fildeș al intelectualului/scriitorului/editorului măreț și umilul copil de liceu se nasc monștri. Dar am trăit bucuria de a petrece și astăzi clipe frumoase și revigorante alături de elevele atelierelor CUTIA DE POEZIE ARADOS – EIKON, niște fete absolut extraordinare care au avut o prezență de spirit și o sensibilitate, precum și un curaj de admirat. Voi scrie mai multe nu peste multă vreme despre cum tinerii pot să fie îndepărtați de filologie/literatură/poezie/cărți în România anului 2016. În plus, am aflat astăzi, a mia oară, că România, în unele aspecte ale ei, e tare misogină! Iar eu nu sunt o feministă. O amintire a zilei însă, dedicată fetelor de la atelierele de scriere creativă de azi este această imagine din Hobița, cu tot dragul din lume!

Emilia Ivancu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu