Nu există om mai plin de viață decât cel al cărui suflet trăiește oricum ar fi momentele cu care se confruntă. În viață, am întâlnit câteva situații care m-au rușinat pentru micile mele nemulțumiri pentru că aceste mici nemulțumiri nu reprezintă nimic în comparație cu marile probleme ale oamenilor, iar acești oameni înfruntă viața și se bucură de ea într-un mod uimitor. Azi, întorcându-mă de la universitate, l-am auzit din depărtare pe cântăretul de flamenco de lângă blocul meu cântând la fel de minunat ca zilele trecute. M-am apropiat, lume era multă, dar am rămas uimită de felul cum un bărbat în cârje era cel care trăia muzica mai mult decât toată mulțimea. Cu picioarele oloage și aproape înțepenite, în cele două cârje, își unduia trupul firav cu atâta bucurie și cu ochii închiși încât am simțit o rușine imensă pentru lucrurile pe care le avem și de care nu știm să ne bucurăm. Ce folos să avem picioare dacă nu dansăm? Ce folos să avem buze dacă nu zâmbim? Ce folos să avem daruri de a cânta, dansa, picta dacă ele putrezesc nevalorificate? Ce folos să avem mâini dacă nu îmbrățișăm pe nimeni? Ce folos să avem ochi dacă suntem orbi?... Apoi am mers la minunata prelegere despre Frida Kahlo. Mâine urmează expoziția. Viva la vida! Folosiți tot ce aveți pentru a dansa dansul vieții!
Emilia Ivancu, Facebook, 29 septembrie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu